Adaugă aici textul pentru subtitlu

Există forme de violență care lasă urme vizibile și altele care acționează în tăcere: în gluma la care râde toată lumea, în reclama care reduce femeia la un corp sau în întrebarea de ce ea „nu a plecat mai devreme”. Această ultimă formă de violență se numește simbolică și, deși nu se denunță în instanță, condiționează modul în care percepem violența de gen, modul în care reacționează victimele și, uneori, felul în care le sunt evaluate declarațiile. Vă explicăm ce este, de unde provine conceptul și de ce contează în practică.

Ce este violența simbolică

Conceptul a fost dezvoltat de sociologul francez Pierre Bourdieu. L-a folosit deja în lucrările sale despre sistemul educațional din anii șaptezeci și l-a aplicat relațiilor dintre sexe în cartea Dominația masculină (1998). Pentru Bourdieu, violența simbolică este o formă de dominare blândă și invizibilă, exercitată prin comunicare, limbaj și categoriile cu care gândim lumea, astfel încât atât cel care domină, cât și cea dominată ajung să perceapă această ierarhie ca pe ceva firesc.

Trăsătura ei cea mai caracteristică este tocmai aceasta: nu este percepută ca violență. Se prezintă ca tradiție, umor, bun-simț sau „așa stau lucrurile”. De aceea este atât de eficientă și atât de greu de combătut.

Diferența față de alte forme de violență

• Violența fizică, psihologică, sexuală sau economică este exercitată de o persoană concretă asupra alteia și poate constitui infracțiune.
• Violența simbolică este difuză și colectivă: se află în discursuri, imagini și norme sociale. Nu are un autor identificabil și nici, prin ea însăși, un răspuns penal.

Cu toate acestea, cele două sunt legate. Stereotipurile care normalizează gelozia, controlul sau ideea că femeia trebuie să se sacrifice pentru familie sunt terenul fertil pentru comportamente care constituie, acestea da, infracțiuni.

Exemple din viața de zi cu zi

În publicitate

• Reclame care folosesc corpul femeii ca momeală, fără legătură cu produsul.
• Campanii pentru jucării sau produse de curățenie care atribuie roluri rigide în funcție de sex.

În mass-media

• Titluri care prezintă o crimă sexistă drept „crimă pasională” sau „tragedie familială”.
• Știri care scot în evidență hainele, viața sentimentală sau consumul de alcool al victimei, mutând responsabilitatea de pe agresor.
• Tratarea morbidă sau senzaționalistă a imaginilor.

În cultură și divertisment

• Cântece, seriale sau filme care prezintă gelozia și controlul ca dovadă de iubire.
• Umor care ridiculizează plângerile sau banalizează violența sexuală.
• Conținut de pe rețelele sociale care răspândește ideea că majoritatea plângerilor sunt false, fără date care să o susțină.

În limbajul de zi cu zi

• Expresii precum „o fi făcut și ea ceva” sau „asta e treaba cuplului”.
• Culpabilizarea victimei: „de ce nu a plecat?”, „de ce a așteptat atât să depună plângere?”.

Ce prevede legea

LO 1/2004 dedică o parte din Titlul I sensibilizării și prevenției în publicitate și mass-media:

• Articolul 10: consideră ilicită publicitatea care folosește imaginea femeii într-un mod umilitor sau discriminatoriu, în conformitate cu Legea generală a publicității.
• Articolul 12: conferă Delegației Guvernului, organismelor regionale pentru egalitate, Ministerului Public și asociațiilor de apărare a femeilor calitatea de a solicita în instanță încetarea acestei publicități.
• Articolele 13 și 14: obligă administrațiile să vegheze ca mass-media să nu favorizeze inegalitatea, promovează autoreglementarea și impun ca informațiile despre violența împotriva femeilor să respecte demnitatea victimelor și a copiilor acestora, cu o grijă deosebită în tratarea imaginilor.

Alte reglementări completează această protecție:

• Legea 34/1988, Legea generală a publicității (art. 3.a), declară ilicite reclamele care prezintă femeile într-un mod umilitor, folosindu-le corpul ca simplu obiect sau asociindu-le imaginea cu comportamente stereotipe care contribuie la generarea formelor de violență prevăzute de LO 1/2004 și LO 10/2022.
• Legea 13/2022, Legea generală a comunicării audiovizuale (art. 6), impune ca prin comunicarea audiovizuală să se transmită o imagine egalitară și să nu se favorizeze situații care incită la violență sexuală sau de gen.
• Convenția de la Istanbul a Consiliului Europei, ratificată de Spania, obligă statele să elimine prejudecățile și practicile bazate pe roluri stereotipe (art. 12) și încurajează mass-media și sectorul tehnologic să adopte norme de autoreglementare (art. 17).

De ce contează în prevenție

Violența de gen începe rareori cu o lovitură. De obicei începe cu comportamente de control pe care victima și anturajul ei le interpretează ca normale pentru că așa le-a prezentat cultura: verificarea telefonului „din dragoste”, a decide cu cine poate ieși, gelozia trăită ca un compliment. Identificarea acestor mesaje ajută la recunoașterea semnelor timpurii ale violenței de gen înainte ca situația să escaladeze.

De aceea LO 1/2004 începe cu educația (art. 4) și cu publicitatea și mass-media: dacă se schimbă modelele de referință, scade toleranța socială față de violență și victimelor le este mai ușor să ceară ajutor.

De ce contează într-un proces: stereotipurile

Stereotipurile nu rămân în stradă; pot ajunge și în sala de judecată. Câteva idei preconcepute care au fost semnalate ca problematice în evaluarea probelor sunt:

• A aștepta ca o „victimă adevărată” să depună plângere imediat, când întârzierea este frecventă din cauza fricii, a dependenței economice sau a legăturii afective.
• Neîncrederea față de cea care își retrage plângerea sau se împacă cu agresorul, fără a ține seama de ciclul violenței.
• Evaluarea credibilității în funcție de reacția emoțională a victimei în timpul declarației (dacă plânge sau nu).
• Suspiciunea sistematică că orice plângere depusă în timpul unui proces de separare este folosită ca instrument.

Convenția de la Istanbul și jurisprudența Curții Supreme privind judecarea din perspectiva de gen indică același lucru: fiecare caz trebuie evaluat pe baza probelor sale, fără prejudecăți în nicio direcție. Acest lucru le protejează pe victime, care nu trebuie puse la îndoială pentru că nu corespund unui model ideal, dar și persoanele reclamate, care au dreptul la prezumția de nevinovăție și ca dosarul lor să nu fie decis pe baza unor generalizări.

În practică, o apărare bună, fie a victimei, fie a persoanei reclamate, constă în a detecta momentul în care un argument se sprijină pe un stereotip și nu pe o probă și în a semnala acest lucru. Dacă vă interesează acest aspect, consultați ghidul nostru despre cum să dovediți că sunteți victimă și pe cel despre cum să vă apărați în fața unei plângeri false.

Ce puteți face dumneavoastră

• Identificați și puneți sub semnul întrebării, în anturajul dumneavoastră, mesajele care învinovățesc victima sau justifică controlul.
• Vorbiți cu copiii despre ceea ce văd pe rețelele sociale, în seriale și în cântece.
• Dacă întâlniți publicitate umilitoare, o puteți semnala organismelor pentru egalitate, care au calitatea de a cere retragerea ei.
• Dacă sunteți victimă, amintiți-vă că nu trebuie să vă încadrați în niciun model pentru ca relatarea dumneavoastră să fie credibilă.

Întrebări frecvente

Cine a creat conceptul de violență simbolică?

Sociologul francez Pierre Bourdieu. L-a dezvoltat în studiile sale despre educație din anii șaptezeci și l-a aplicat relațiilor dintre bărbați și femei în Dominația masculină (1998). Descrie o dominare care se exercită prin limbaj și reprezentări și care este percepută ca firească chiar și de cea care o suferă.

Este violența simbolică infracțiune în Spania?

Nu ca atare. Este o formă de violență difuză, fără un autor concret. Dar unele dintre manifestările ei au consecințe juridice: publicitatea umilitoare este ilicită și poate fi retrasă, iar mesajele îndreptate împotriva unei anumite femei pot constitui infracțiuni de hărțuire, insultă, umilire sau difuzare de imagini intime.

Ce legătură are cu violența de gen?

Violența simbolică normalizează inegalitatea și comportamentele de control, ceea ce face ca alte forme de violență să fie mai ușor tolerate sau minimalizate. De aceea LO 1/2004 include măsuri de sensibilizare în educație, publicitate și mass-media, pe lângă măsurile penale și de protecție.

Pot stereotipurile să influențeze un proces?

Da, dacă evaluarea probelor se sprijină pe idei preconcepute despre cum ar trebui să se comporte o victimă sau un acuzat. Jurisprudența cere ca fiecare caz să fie evaluat pe baza probelor sale. O apărare tehnică adecvată ajută la identificarea și combaterea argumentelor bazate pe stereotipuri, indiferent de poziția celui care le suferă.

Dacă ați trecut printr-o situație de violență sau vă confruntați cu o plângere și credeți că sunteți judecat cu prejudecăți, vă putem ajuta. Consultați paginile noastre despre apărarea femeii victime, apărarea bărbatului reclamat și violența cibernetică și hărțuirea online sau sunați-ne la 607 449 491, disponibil 24 de ore din 24.